UEFA a confirmat, joi, că a fost ținta unui mic protest la antrenamentul deschis publicului susținut de naționala Olandei la Cracovia, după cum a scris presa olandeză, dar a negat informațiile privind caracterul rasist al manifestării spectatorilor.
Potrivit De Telegraaf, în timpul încălzirii jucătorilor, o mică parte din cei 25.000 de spectatori ar fi strigat ca maimuțele către jucătorii de culoare din naționala olandeză.
Conform UEFA, reprezentanții săi de la fața locului și membrii echipei Olandei au spus că nu au remarcat vreo manifestare cu caracter rasist.
UEFA a confirmat în schimb că suporterii polonezi și-au manifestat nemulțumirea față de forul european și de organizatori, ca urmare a nedesemnării, în urmă cu trei ani, a Cracoviei ca oraș-gazdă pentru Euro-2012.
Un reporter de la postul de radio olandez RNW susține că au existat provocări, unele cu caracter rasist, însă acestea au încetat în foarte scurt timp, după intervenția stewarzilor.
Câteva imagini de la antrenamentul de ieri al „portocalei mecanice”
sursa: mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER